1. Home
  2. Docs
  3. Actualizare cont hotel
  4. Date generale Hotel

Date generale Hotel

Cele mai importante informații despre hotelul tău se găsesc în zona Detalii hotel, secțiunea Descriere.

Pentru a accesa această zonă, dă click pe Detalii Hotel din meniul lateral, iar apoi pe butonul de editare din dreptul secțiunii Descriere.

Butonul albastru va apărea în colțul dreapta-sus atunci când mouse-ul va trece pe deasupra secțiunii.

Completează tipul și denumirea unității. Dacă unitatea face parte dintr-un lanț hotelier, selectează bifa corespunzătoare și completează numele lanțului.

În cazul în care unitatea este certificată de Ministerul Turismului, selectează bifa corespunzătoare și completează gradul de clasificare prin click pe steluțe. Completează și numărul de clasificare primit pe certificat. Doar așa unitatea ta va putea fi transmisă mai departe către agenții de turism revânzătoare.

Descrierea hotelului

Descrierea este foarte importantă. Majoritatea turiștilor parcurg cu atenție aceste informații. Descrierea este citită în mai multe rânduri, înainte ca potențialul oaspete să se decidă să efectueze o rezervare.

Recomandăm ca descrierea să fie cât mai exactă cu putință și mai atrăgătoare pentru turist. Dimensiunea recomandată este de 5 paragrafe, în care primul să vorbească despre poziționarea unității și despre împrejurimi.

Al doilea paragraf ar putea să conțină informații despre cele mai importante facilități pe care le unitatea le pune la dispoziție, precum modalitatea de conectare la internet, posibilitatea de a lua masa sau condițiile în care se poate parca.

În al treilea paragraf poți scrie detalii despre camerele în care se face cazarea, dotările acestora și eventualele spații comune.

În ultimele două paragrafe este o idee bună să prezinți activitățile care se pot desfășura în cadrul unității sau în împrejurimi. Eventuale mese festive pe care le organizezi sau posibilitatea de a prelua turiștii de la gară sau de la aeroport. Dacă în împrejurimi există atracții turistice le poți menționa.

Varianta în engleză

O parte din oaspeți vin din străinătate, motiv pentru care este important să poată afla detalii despre hotelul tău. Pentru a completa varianta în engleză a descrierii este suficient să dai click pe butonul corespunzător din colțul dreapta sus al câmpului de descriere.

În cazul în care nu te descurci foarte bine cu traducerea, poți folosi cu încredere sistemul de la Google: https://translate.google.com

Salvează

După ce ai completat toate detaliile, te rugăm să mai verifici încă o dată corectitudinea lor. Dacă ești mulțumit de cum arată, este suficient să apeși pe butonul Salvează.

Was this article helpful to you? Yes 1 No

How can we help?